O luna numai pentru mine.

    

Imi iau in primire primul meu camion, o Scania R450, Euro 6, destul de noua. Nu imi incapeam in piele de mandru ce eram. Tot weekendul am sters si aranjat lucruri in ea, sa fie totul perfect.

    Luni dimineata, devreme, pornesc programul si incep treaba, cursa spre portul Rotterdam. Obisnuit cu Daf-ul colegului, pun bocancii pe ce-a de-a doua scara, ceilalti papuci pe cea de sus, si pornesc. Dupa vreo 2 ore, ma opresc sa merg la baie si am parte de prima lectie din partea camionului meu. Usa acoperea doar scara de sus, asa ca bocancii mei si-au facut avant si m-au parasit pe drum. 

    Vreo saptamana m-am ascuns de angajatii firmelor la care aveam descarcari sa nu ma prinda fara bocanci, pana am gasit un magazin sa imi cumpar altii.

    Cursele imi erau desul de legate, ma invarteam intre portul din Rotterdam, fabricile Volkswagen din zona Wolfsburg, IKEA Dortmund si terminalul de tren din Luxemburg. Mergeam incarcat cu cauciucuri de la Rotterdam catre Wolfsburg, acolo descarcam, coboram plafonul remorcii si mergeam in fabrica Volkswagen sa incarc motoare, pe care le duceam la Luxemburg, apoi de acolo cu mobila catre IKEA si tot asa. 

    Am invatat sa imi caut parcari, sa imi calculez programul, sa ma incadrez sa imi fie mai usor. Bine, a durat ceva timp sa imi pun totul la punct, bineinteles ca dupa cateva peripetii. Una dintre ele, chiar la Luxemburg, mai aveam putin program, aveam 15 min de pauza facute inainte, si trebuia sa fac 30 min sa pot continua pana spre iesirea din Luxemburg spre Germania. 

    Alimentez linistit, vreo 22 min si ma gandesc ca ies din pompa si gasesc un loc sa fac 30 min sau chiar pauza peste noapte. Bineinteles ca nu am gasit nici un loc si a trebuit sa ies din parcare, fara nici o pauza facuta, si cu vreo 6 minute de program de condus din cele 9 ore. Mi s-au terminat si alea undeva pe drum, am tras pe banda de urgenta, m-am cocotat in scaunul din dreapta, mi-am pus centura si asa am stat 30 min sa pot merge mai departe, tremurand la fiecare camion catre trecea pe langa mine si ma misca, fix 11 minute, ca atat mai aveam din amplitudine. 

    Numai bine, cu cele 11 minute am ajuns in zona industriala de langa aeroportul Luxemburg si am ramas peste noapte acolo, cu o situatie care mi-a ramas ca invatatura de minte.

    Pe urma am reusit si eu sa ma coordonez sa imi fac pauzele in locuri alese de mine, cu tot ceea ce aveam nevoie, uneori chiar cu locuri frumoase de vizitat, cum ar fi zonele de periferie ale Rotterdam-ului sau o dupa-masa cu bicicleta pe langa Rin, in orasul Koln.

    Am invatat, bineinteles, sa gatesc la roata camionului, sa imi dramuiesc mancarea si apa, sa nu raman niciodata in pana.

    Cele 4 saptamani au trecut repede si a venit momentul sa ma intorc acasa, sa pornim in sfarsit amandoi pe drumul deja inceput.

Prima "cursa"

Proaspat posesor de categoria C, prin Decembrie 2017, ma tot rugam de Dani sa ma trimita pe mine sa aduc un camion pentru dezmembrat, de unde o fi el, doar sa conduc. Norocul a venit, am primit o comanda pentru o cabina dubla de Mercedes Atego, si ne-am pus pe cautat. Am gasit masina in Ungaria, am facut toate pregatirile, urma sa plecam dupa camion, dar nu cu Dani, ci cu seful nostru.

Pornim la drum, ajungem acolo cu bine, asteptam cateva ora sa se deschids firma si ne punem pe verificat camionul. Totul in regula, cu exceptia bateriilor, care erau moarte de-a dreptul. A stat camionul toata ziua pornit, cat am facut noi actele, am ajuns la el, pregatit de plecare si zic sa testez din nou bateriile. Bineinteles, moarte, nu a mai pornit. Rezolvarea a venit repede in capul meu, nu opresc motorul pana acasa. Teoretic era usor, practic, mai vedem.

Pregatit de plecare, il intreb pe Dl. Cristi unde se opreste sa manance, sa se odihneasca: "-Acasa, Dragos. Ne vedem acolo!"

Felicitari Dragos, nu ai decat sa te descurci singur pana acasa.

Mergea dracovenia bine, 92-93, depaseam tot ce prindeam, eram regele soselei😄, asta dupa ce m-am chinuit sa fac vigneta lor cu traseu, etc...

Facand abstractie de la faptul ca radio-ul prindea programe din care nu intelegeam nimic cam 10 minute pe ora, in rest auzeam doar "purici", era de-a dreptul relaxant. Oricum eram atat de entuziasmat ca in sfarsit conduc un camion, incat nimic nu putea sa imi strice buna dispozitie.

Ajung catre vama Bors, era deja noapte, si abia asteptam sa trec in Romania sa ma pun la somn.

Bineinteles ca fiind obisnuit cu trecerea vamii cu autoturismul, am ratat intrarea la camioane, am observat-o doar cand eram in dreptul ei, cam tarziu pentru o manevra. Frana, apas butonul de avarii, si in marsarier spre intrarea corecta

 Bineinteles ca mi-o iau imediat de la colegul din spate, care m-a surprins, prin statie: " - Colegule, unde vrei tu sa mergi pe acolo? Ai uitat ca esti cu un camion?".

Trec vama cu bine, intru in tara si gasesc un loc de parcare si ma arunc in pat la somn, cu motorul pornit, bineinteles. Nu ma deranja suntetul motorului, chiar ma facea sa adorm mai repede. Dar se lovea maneta schimbatorului de viteze, din trepidatii, intr-un suport cu asa spor, ca pareau niste tobe ce imi sunau exact in cap. Oprirea motorului iesea din discutie, asa ca mi-am luat bocancul si l-am pus capac peste schimbator, sa pot adormi. 

Restul drumului pana acasa a fost lejer si fara probleme, cu mine entuziasmat ca am reusit cu succes prima cursa din viata mea de sofer....

Inceputul carierei....

Chiar daca am mai condus camioane pana in acel moment, pentru a fi duse la dezmembrat, momente de care o sa va povestesc cu alta ocazie, totul aici parea diferit.

Aveam inima cat purecele pentru ca nu aveam nici o idee despre ce ma astepta aici, cunoscand firma doar din discutiile telefonice pe care le-am avut cu Vali si Manuela, care m-au "descoperit" pe Facebook, si mi-au atras atentia cu felul in care vorbeau despre locul in care se afla si de oportunitatile care ne asteptau. De ei o sa mai auziti, ne sunt aproape si in ziua de astazi, un fel de parinti adoptivi(avem mai multi astfel de parinti, si ii iubim in aceeasi masura pe toti)😁.

Am ajuns in Oldenzaal, unde am fost coplesit de marimea bazei, de sutele de camioane si remorci din interiorul ei.

Aici dam de trainerul nostru, Mircea, un clujean fain, care ne va tine un curs de 3 zile, despre felul in care urmeaza sa lucram la noua firma.

Dupa cele 3 zile de curs, ziua cea mare, in care urma sa imi cunosc profesorul, a venit.

Stiam de la semnarea contractului ca e un tip serios si disciplinat, dar foarte de treaba. L-am cunsocut in persoana lui Robert, Cay, cum ii spunem noi. Un om de care depindea intr-o mare masura felul in care cariera mea urma sa se dezvolte, omul de care imi legam sperantele, ca dupa 4 saptamani de invatare intensiva, voi reusi sa imi deschid aripile sa o iau singur pe drum, ca apoi sa vina si Mirela pentru a ne indeplini visul.

Prima zi de lucru, Daf-ul parea imens, remorca parca nu se mai termina in spatele meu, eram euforic si speriat in acelasi timp, stiind puterea si marimea pe care trebuia sa le imblanzesc, sa le tin in frau.

Una dintre primele curse am avut-o spre o fabricuta de piese pentru camioane, in Germania, iar ca sa ajungem la ea a fost nevoie sa mergem pe un drum foarte ingust unde, bineinteles, erau lucrari, veneau alte masini si camioane din sens invers, totul ca sa imi faca ziua mai usoara.

Cay s-a dovedit un profesor de exceptie, si ii sunt recunoscator si astazi, el reusind sa transforme ambitia si setea mea, in abilitati de manuire a mastodontului si disciplina in a avea grija de tot ceea ce presupune aceasta meserie. Chiar daca nu reuseam unele manevre din prima, a avut rabdare sa repetam pana era totul perfect, lucru care m-a ajutat enorm.

Dupa cele 4 saptamani de ucenicie, a venit momentul sa imi preiau camionul, doar al meu, sa ma lovesc singur de tot ceea ce urma sa apara pe parcurs...

Noi suntem...

...Dragos si Mirela, pasionati de camioane, calatorii si fotografie. Meseria pe care o practicam impleteste aceste 3 pasiuni si ne face sa ne bucuram de timpul petrecut impreuna.

Am inceput acest blog pentru a ne impartasi experientele, pataniile, momentele si locurile minunate pe care le-am intalnit in calatoriile noastre. Totodata, vrem sa le aratam si celor care vor sa inceapa aceasta meserie in cuplu, ce presupune acest stil de viata.

Pentru noi, totul a inceput prin vara lui 2017, cand, din dorinta de a ne consolida viitorul, am luat decizia de a parasi tara, cel putin provizoriu. Ideea initiala nu implica meseria de soferi de camion "pe comunitate", desi suntem amandoi innebuniti dupa camioane. Eu m-am inscris la scoala de soferi prin August, iar Mirela m-a urmat la cateva luni. Muncind in acel timp la dezmembrari de camioane, cumulat cu "microbul" soferiei, mostenit de la tatal si bunicul meu, m-a facut sa obtin destul de usor permisul de conducere pentru camion. Mirela m-a urmat ambitios si, in Mai 2018, eu aveam toate categoriile si atestatele, iar  Mirela mai avea categoria CE si atestatele. Stiam ca nu ne va fi usor, fiind amandoi la inceput de drum, asa ca ne-am hotarat ca eu sa merg prima perioada fara ea, sa fiu invatat de cineva tainele meseriei, apoi sa mergem impreuna.

Visul devine realitate incepand cu 12 Iunie 2018, cand mergem catre Cluj-Napoca pentru a semna contractul, apoi imbarcarea in avionul spre Olanda pentru a incepe....